Arhitecți din întreaga lume au conectat, de-a lungul vremii, sub diverse forme, arhitectura de muzică. Muzica și Arhitectura s-au influențat reciproc inspirate fiind, parcă, de aceeași muza.
Descoperim astfel arhitecți preocupați de relația cu sunetul și care creează structuri arhitecturale producătoare de sunet, propunându-și noi direcții de modelare a formelor subtile care compun lumea în care trăim.
Astfel, o fațadă realizată în mai multe planuri și/sau straturi paralele sau sub diverse înclinații, poate produce o rezonanță anume în zilele ploioase, jeturi luminoase tip clape de pian care sună la atingere creând spatii vibraționale, forme complicate care la trecerea vântului emit sunete dintre cele mai neașteptate. Toate fac parte dintr-un curent al arhitecturii generatoare de sunet, arhitectura care cântă.
Într-o alta abordare, alți arhitecți, preocupați de “geometria” sunetului transpusă în volume, (precum arhitecții Amelia Tavella și Rudy Ricciotti) au propus o clădire care compozțional reprezintă transpunerea unei partituri.
Totodată, interiorul clădirilor este, în mod, tradițional gazda muzicii.
Muzica din spațiile interioare poate fi redată ambiental prin interpretare directă, prin stații și boxe, sau prin muzica ascultată individual la căști.
Toate artele, observa Walter Pater în 1877, „aspiră constant la condiția muzicii.” Fascinația derivă din faptul că, în muzică, forma și conținutul sunt un lucru integrat, comun: mesajul fiind identic cu forma, iar forma identică cu mesajul. Acesta pare sa fie țelul suprem al tuturor artelor.
Nu pot creiona aceasta postare fără sa-l menționez pe fabulosul Iannis Xenakis, cel care a înființat „Centrul de studii de matematică și automatică muzicală” CÉMAMU (Centre d’études de mathématique et automatique musicales), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică.
Compozitorul Iannis Xenakis, grec născut la Brăila, matematician și arhitect, celebru datorită talentelor sale de compozitor, a lucrat în atelierul de arhitectură al lui Le Corbusier, studiind în paralel muzica și încercând să le îmbine pe cele două.
Xenakis a devenit recunoscut pe plan internațional drept un compozitor de excepție, unul dintre cei care avea sa introducă în Europa muzica electronică sintetizată și formulele matematice pentru a crea linii melodice.
În Grecia, el a fost condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic de către administrația de dreapta. Pedeapsa a fost comutată cu zece ani de închisoare în 1951 pentru ca pedeapsa sa fie ridicată după 23 de ani de la pronuntare, după căderea juntei militare grecești din 1974. Acest eveniment traumatizant a reprezentat un declansator al creativitatii in slujba careia si-a dedicat viata.
„Ani de zile am fost chinuit de vinovăția că am părăsit țara pentru care luptasem. Mi-am lăsat prietenii – unii erau în închisoare, alții erau morți, unii au reușit să scape. Am simțit că sunt dator la ei și că trebuie să rambursez acea datorie. Și am simțit că am o misiune. A trebuit să fac ceva important pentru a-mi recâștiga dreptul de a trăi. Nu era doar o chestiune de muzică – era ceva mult mai semnificativ.”
Philips Pavilion proiectat de Le Corbusier si Xenakis pentru Expo ’58 Bruxelles, este primul mediu electronic-spațial care combină arhitectura, filmul, lumina și muzica într-o experiență artistică complexă. Pavilionul a fost o adevărată sinteză intre arte și matematică.
Structura clădirii a jucat rolul de casetă sonoră și instrument virtual în sine. Evenimentul multimedia care a avut loc în interior este cunoscut sub numele de „Le poeme electronique”.
După ce a părăsit biroul lui Le Corbusier, Xenakis a dezvoltat un program pe calculator capabil să transforme / să traducă proiectele de arhitectură în sunete sintetizate. O întreaga clădire putea fi luată astfel drept reper pentru o nouă melodie.
YVONNE TOADER 