amenajari interioare – YVONNE TOADER

ARHITECTURA DE INTERIOR

Datorită complexității crescande din sfera proiectarii construcțiilor contemporane, este din ce în ce mai rar ca un arhitect să fie expert în toate ramurile implicate în proiectarea unei clădiri moderne.

Este esential ca numeroșii specialiști care alcătuiesc o echipă în ziua de azi, să poată comunica între ei și să aibă suficiente cunoștințe pentru a-și îndeplini obiectivele comune. În timp ce arhitectul are în grija problematica generala a clădirilor, arhitectul de interior este preocupat de temele specifice estetice, funcționale și psihologice și de caracterul individual si intim al spațiilor.

Photo credit Arh. Yvonne Toader

PRINCIPII ESTETICE

Există cateva principii estetice, binecunoscute si fundamentale ale designului interior, si anume: echilibrul, ritmul, armonia, proporția, scara, contrastul, accentul și detaliul.

1. Echilibrul se referă la un aspect vizual, și este vorba de distribuirea cât mai uniformă a mobilierului și a obiectelor decorative, astfel încât lucrurile să aibă greutate vizuală echilibrata la citirea vizuală a spatiului.

Există trei tipuri principale de echilibru: simetric/formal, asimetric/informal și radial. Mai există si principiul spatiului negativ/golului, la fel de important ca si cele enumerate anterior.

2. Ritmul: dacă ar fi să analizăm o piesă muzicală, am descrie modelul ei ritmic. Același concept se aplică și in arhitectura de interior. In amenajarile interioare există repetiție, progresie, tranziție si contrast. Prin aplicarea acestor mecanisme vizuale, putem îndrepta atenția cuiva catre un element sau o putem devia spre alte elemente.

3. Unitate și armonie: unitatea este o caracteristică semnificativă a arhitecturii de interior. Fiecare obiect de mobilier, stil și decor trebuie să funcționeze împreună cu întregul pentru a crea un întreg armonios.

Principiul armoniei este coordonarea obiectelor și culorilor într-un spațiu pentru a transmite un sentiment de design integrat. Există armonie atunci când toate lucrurile dintr-o cameră colaborează în jurul unei teme sau stil. Cheia pentru crearea armoniei este găsirea echilibrului corect al tuturor elementelor.

4. Proporție și scară: Aplicarea conceptelor de proporție și de scară reprezinta abordarea ideală pentru a genera un sentiment de coerentă.

Proporția este relația dintre două elemente, iar scara este modul în care dimensiunea unui obiect se raportează la altul. Scara se referă la relația dintre dimensiunea obiectelor și dimensiunea unui spațiu.

Anticii greci au descoperit secretul proporțiilor – Proportia de Aur. Această proporție se găsește în natură și este folosită frecvent de către artiști și de către arhitecți.

5. Contrastul: Există multe moduri de a crea contrast într-o amenajare. Una dintre cele mai simple este folosirea culorii. Asocierea culorilor deschise și întunecate sau calde și reci poate crea un efect de contrast. De asemenea, se poate utiliza contrastul în ceea ce privește textura, proportia și scara.

Bine stăpanit, contrastul, generează spatii dinamice și interesante.

6. Accentul: În designul interior, accentul înseamna utilizarea unui element de interes, cum ar fi culoarea, forma, volumul, textura sau forma, care pot atrage atenția. Accentul este un punct focal.

7. Detaliul: Atentia la detalii este cel din urmă din enumerarea prezentă, dar nu este ultimul dintre principiile de bază ale esteticii de interior. Detaliile oferă valoare si personalitate spatiilor.

Photo credit Arh. Yvonne Toader

EXCELENTA ESTETICA

Excelenta estetică în amenajarile interioare se obtine prin echilibru: dar un altul decat cel mentionat la punctul 1.

Excelenta estetică, în amenajarile interioare, se obtine prin găsirea echilibrului ideal între respectarea si încalcărea regulilor prezentate mai sus.

Este culmea, nu-i asa?

Da! Cei mai buni arhitecti încalcă controlat si constant reguli atunci când vine vorba de respectarea principiilor estico-academice.

ATRIBUTE ESENTIALE

Atributele esentiale ale unei amenajari bune, cele care nu se pot negocia, insă, abia acum urmează:

Sănătatea fizică

Pentru a asigura sănătatea fizică a ocupanților unui spațiu, arhitectii urmăresc în principal calitatea aerului, confortul termic,confortul spatial si de circulatie, ergonomic, vizual și acustic, precum și materialele care împiedică dezvoltarea bacteriilor, virusurilor si particulelor dăunătoare. Termenul „confort” este definit în mod obișnuit ca o „stare de spirit care exprimă satisfacția” față de mediul înconjurător, fie că acesta este termică, spatială,de circulatie, ergonomică, vizuală, acustică, etc.

Dar ceea ce este considerat confortabil din punct de vedere fizic sau sănătos pentru un student, de exemplu, nu este neapărat confortabil pentru o persoana de vârstă mijlocie. Pentru copii, arhitectii construiesc interioare cu materiale netoxice, antiderapante, cu margini curbate, reducand toate gabaritele pentru a se potrivi cu dimensiunea si ergonomia copiilor. În cazul persoanelor în vârstă, spațiile interioare au scări puține sau deloc, au o circulație ușoară cu mai multe spații deschise, precum și elemente încorporate pentru sustinere pe parcursul deplasării.

2. Starea emoțională de bine

Bunăstarea emoțională, de multe ori, merge mână în mână cu cea fizică. Aceasta descrie interioare care provoaca sentimente de pozitivitate, seninătate, spatii bine studiate din punct de vedere psihologic. Bunăstarea emoțională este adesea rezultatul unei abundențe de lumină naturală a soarelui, al integrării naturii, al unei temperaturii interioare moderate, al unei abile selecții coloristice si de materiale, al unei dualități bine stapanite dintre spații intime și spații comune.

3. Uniunea cu natura si controlul asupra ei

Mai presus de toate, secretul constă în oferirea ocupanților sentimentul de control personal asupra spatiului dedicat. Aceasta stare de control este un integrator de elemente precum: lumină, temperatură, sunet, organizare spațială, ergonomie sau materiale naturale.

De asemeni, orientarea camerelor folosite mai ales dimineața, cum ar fi dormitoarele și bucătăria, spre est stimulează ritmul circadian, în timp ce camerele cheie ale familiei ar trebui să aibă acces la lumina directă a soarelui timp de cel puțin 2 ore pe zi. Instalarea ferestrelor de înălțimi mari asigură o distribuție mai bună a luminii naturale în cameră și un acces vizual sporit al peisajului din jur.

4. Respectarea mediului

Ținând cont de urgența crizei climatice actuale, a fost introdus un set de strategii pentru a ajuta la combaterea schimbărilor climatice prin arhitectură. Alături de măsura critică de minimizare a amprentei de carbon care rezultă din procesele de construcție și fabricație, arhitectii integrează natura și ii permit acesteia să preia în mod organic spațiile interioare prin elemente biofile, precum și prin utilizarea materialelor locale, naturale.

PRINCIPIILE FRANK LLOYD WRIGHT

Photo credit: Yousuf Karsh

Nu in ultimul rand avem, prezente în minte, principiile de proiectare ale arhitectului Frank Lloyd Wright.

Acestea sunt:

Simplitatea – compartimentarea trebuie să fie minimală, orice element inutil trebuie să dispară. Încăperile sunt divizate prin elemente ce sugerează diferența de funcționalitate (finisaje orizontale ale pardoselii sau ale tavanului, orientării diferite ale camerelor, urechi de zidărie laterale, etc).

Adaptabilitatea stilistică – pe primul plan trebuie să fie nevoile beneficiarului și abia în planul doi un anumit stil arhitectural.

Arhitectură organică – arhitectura ar trebui să fie în simbioză cu natura punându-se în același timp reciproc în valoare. Se recomandă folosirea de culori naturale (specifice zonei) și de materiale locale.

Sinceritatea materialelor componente – materialele trebuie să fie utilizate conform naturii și potențialului lor și nu ca o butaforie.

Clădirile trebuie să bucure oamenii.

Arhitectura ca generatoare si gazda a sunetului

Arhitecți din întreaga lume au conectat, de-a lungul vremii, sub diverse forme, arhitectura de muzică. Muzica și Arhitectura s-au influențat reciproc inspirate fiind, parcă, de aceeași muza.

Descoperim astfel arhitecți preocupați de relația cu sunetul și care creează structuri arhitecturale producătoare de sunet, propunându-și noi direcții de modelare a formelor subtile care compun lumea în care trăim.

Astfel, o fațadă realizată în mai multe planuri și/sau straturi paralele sau sub diverse înclinații, poate produce o rezonanță anume în zilele ploioase, jeturi luminoase tip clape de pian care sună la atingere creând spatii vibraționale, forme complicate care la trecerea vântului emit sunete dintre cele mai neașteptate. Toate fac parte dintr-un curent al arhitecturii generatoare de sunet, arhitectura care cântă.

Într-o alta abordare, alți arhitecți, preocupați de “geometria” sunetului transpusă în volume, (precum arhitecții Amelia Tavella și Rudy Ricciotti) au propus o clădire care compozțional reprezintă transpunerea unei partituri.

Totodată, interiorul clădirilor este, în mod, tradițional gazda muzicii.

Muzica din spațiile interioare poate fi redată ambiental prin interpretare directă, prin stații și boxe, sau prin muzica ascultată individual la căști.

Toate artele, observa Walter Pater în 1877, „aspiră constant la condiția muzicii.” Fascinația derivă din faptul că, în muzică, forma și conținutul sunt un lucru integrat, comun: mesajul fiind identic cu forma, iar forma identică cu mesajul. Acesta pare sa fie țelul suprem al tuturor artelor.

Nu pot creiona aceasta postare fără sa-l menționez pe fabulosul Iannis Xenakis, cel care a înființat „Centrul de studii de matematică și automatică muzicală” CÉMAMU (Centre d’études de mathématique et automatique musicales), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică.

Compozitorul Iannis Xenakis, grec născut la Brăila, matematician și arhitect, celebru datorită talentelor sale de compozitor, a lucrat în atelierul de arhitectură al lui Le Corbusier, studiind în paralel muzica și încercând să le îmbine pe cele două.

Xenakis a devenit recunoscut pe plan internațional drept un compozitor de excepție, unul dintre cei care avea sa introducă în Europa muzica electronică sintetizată și formulele matematice pentru a crea linii melodice.

În Grecia, el a fost condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic de către administrația de dreapta. Pedeapsa a fost comutată cu zece ani de închisoare în 1951 pentru ca pedeapsa sa fie ridicată după 23 de ani de la pronuntare, după căderea juntei militare grecești din 1974. Acest eveniment traumatizant a reprezentat un declansator al creativitatii in slujba careia si-a dedicat viata.

„Ani de zile am fost chinuit de vinovăția că am părăsit țara pentru care luptasem. Mi-am lăsat prietenii – unii erau în închisoare, alții erau morți, unii au reușit să scape. Am simțit că sunt dator la ei și că trebuie să rambursez acea datorie. Și am simțit că am o misiune. A trebuit să fac ceva important pentru a-mi recâștiga dreptul de a trăi. Nu era doar o chestiune de muzică – era ceva mult mai semnificativ.”

Philips Pavilion proiectat de Le Corbusier si Xenakis pentru Expo ’58 Bruxelles, este primul mediu electronic-spațial care combină arhitectura, filmul, lumina și muzica într-o experiență artistică complexă. Pavilionul a fost o adevărată sinteză intre arte și matematică.

Structura clădirii a jucat rolul de casetă sonoră și instrument virtual în sine. Evenimentul multimedia care a avut loc în interior este cunoscut sub numele de „Le poeme electronique”.

După ce a părăsit biroul lui Le Corbusier, Xenakis a dezvoltat un program pe calculator capabil să transforme / să traducă proiectele de arhitectură în sunete sintetizate. O întreaga clădire putea fi luată astfel drept reper pentru o nouă melodie.

DE LA ARHITECTURA SEMIOTICA LA CEA SALUTOGENA

Arhitectura este cel mai complex utilizator simultan de elemente ambientale, elemente precum iluminatul, acustica, forma, textura, culoarea. Toate genereaza stări de spirit și au efecte psihologice asupra utilizatorilor.

Aceste elemente ambientale reprezintă vectori de transmitere a mesajelor Semiotice. Pentru înțelegerea termenului de mesaj semiotic aș face referire la definitia cercetătorul american Thomas Sebeok care o definește drept un proces de schimb de mesaje de orice tip.

Unele mesaje folosite in arhitectura sunt, însă, specifice doar unei anumite culturi și difera de la un moment istoric la altul. Spre exemplu, semnificatia culorilor în lumea occidentala este diferita de cea a lumii orientale, perceptia semnificatiei unor anumite sunete difera deasemeni de la o cultura la alta, de la un moment istoric la altul.

Arhitectura poate genera stare de bine, poate relaxa, poate angoasa, ne poate face sa ne simțim copleșiți sau intimidați. Astfel, influențarea utilizatorilor unui spațiu de către obiectul de arhitectura poate acționa pe diverse paliere. Arhitectura poate activa diverse atitudini umane, implicându-se in transmiterea de mesaje politice in epocile totalitare sau poate genera confort emoțional, poate activa senzația de siguranță si poate merge pana la generarea de senzații psihedelice activate prin culori, forme specifice, repetitivitate de elemente, etc.

Așadar, arhitectura se poate dovedi manipulatoare prin oferirea unui context spațial care afectează comportamentul unei persoane, implicit sistemele lui neuronale și endocrine.

Recent, studii medicale au demonstrat ca prin influența sa asupra creierului, arhitectura poate influența direct sănătatea. Efectele arhitecturii asupra structurii umane au reprezentat punctul de pornire pentru multe studii medicale sau de pura cercetare, realizate în întreaga lume.

Astfel, un moment reper o reprezintă lansarea teoriei salutogenice a lui Antonovsky, teorie care oferă o logică generală și accesibilă pentru determinarea acestor efecte în proiectare.

Despre Salutogeneza Termenul salutogeneză definește o disciplină care își concentrează studiul pe originea sănătății și pe așa-numitele“active pentru sănătate”, ca o completare a abordării patogene care ia în

considerare originile bolii și factorii de risc ai acesteia. Conceptul este folosit pentru prima dată în anii ’70 de sociologul Aaron Antonovsky.

În 1972, Antonovsky a ajutat la înființarea școlii medicale la Universitatea Ben-Gurion din Israel. Aici, acesta a dezvoltat teoria sănătății și a bolilor, pe care a numit-o salutogeneză. Acest model a fost descris în cartea sa din 1979 “Health, Stress and Coping”, urmată de lucrarea sa din 1987, „Unraveling the Mystery of Health”.

Salutogeneza ca știință a sănătății se concentrează pe factorii ce ajută sănătatea umană, în contrast cu factorii ce cauzează boala. Salutogeneza este preocupată de relația dintre sănătate, stres și felul în care ne raportăm la ele.

Antonovsky este de părere că sănătatea umană nu este un fapt static, ci un proces continuu de dezvoltare. Asta înseamnă că fiecare persoană își descoperă propriile surse de sănătate și decide ce e de făcut pentru a-și menține confortul mental și starea generală de bine.

Cuvântul salutogenesis îşi are rădăcinile în latinescul ”salus” sau “salis” care înseamnă sănătate şi grecescul „genesis” care înseamnă începutul, originea sau a genera. Astfel, salutogeneza a devenit termenul folosit pentru a descrie o nouă direcţie de cercetare care caută sursa de sănătate în relaţie cu trupul, sufletul şi spiritul. Salutogeneza crează o nouă paradigmă în cercetarea medicală.

Paradigma, activă în medicină în ultimii 300 de ani, era si inca mai este Patogeneza (de la parthein – suferinţă, boală), care îndreaptă privirea spre suferinţă, spre boală. Conceptul prevenţiei este foarte legat de patogeneză.

Modelul salutogen postulează că o bună sănătate emoțională, psihică și somatică este menținută datorită capacității dinamice a ființei umane de a se adapta la schimbările din circumstanțele sale de viață. Teoria salutogenică definește un concept pe care îl numește „simțul coerenței”, care este suma resurselor generale de rezistență la boală minus deficitul general de rezistență la aceasta. Salutogenoza este un concept fundamental dinamic. In ultimii ani, termenul „salutogen” a devenit un cuvânt cheie pentru arhitectura spatiilor de sănătate (clinici, spitale, sanatorii, etc). Din păcate, în practica arhitecturala contemporana, rareori Salutogenoza se concretizeaza in mai mult decât în dorinta de a crea spatii arhitecturale care oferă vederi spre natură. Termenul este astfel golit de sens si conținut.

După cum a sugerat Antonovsky, salutogeneza ar putea fi singura teorie cuprinzătoare a promovării sănătății aplicabila in procesul de proiectare în sine.

Culorile și conexiunea lor cu sanatatea umana

Una dintre metodele prin care arhitectul poate influența percepția unui spațiu si efectele acestuia asupra utilizatorilor este folosirea culorilor și a luminii (ca generatoare de culoare).

În mod tradițional culoarea a fost folosită în arhitectură ca un element de compoziție plastică , menit să înnobileze spațiile și clădirile. Deși nu există încă suficiente studii care să poată stabili o cauzalitate directă obiectivă între calitatea estetică a unei clădiri sau folosirea unei anumite culori într-un spațiu și o modificare specifică a stării noastre de sănătate, este cunoscut faptul că suntem mai relaxați într-un spațiu frumos și respectiv că într-un astfel de spațiu sistemul nostru imunitar va funcționa mai bine.

Descoperiri clinice despre efectul luminii si al culorilor

Ritmurile circadieneale omului sunt setate și resetate zilnic de expunerea la lumina naturală, recepția luminii naturale având un impact imediat asupra ciclului melatoninei și cortizolului din organismul uman.

Pe durata unei zile, lumina naturală își schimbă nu doar intensitatea, ci și culoarea. Starea de alertă a organismului urmează aceeași curbă. Cercetările medicale din ultimii ani au constatat că această variație a luminii, înregistrată automat de senzori situați în ochi (celule ganglion retinale), reglează zilnic ciclul diurn al nivelului de cortizol și melatonină din sânge. Funcționarea corectă și reglarea zilnică a acestui ceas biologic în corelare cu lumina naturală, are ca rezultat imediat un ciclu de somn optim și o productivitate crescută, generată de un nivel de cortizol bun, respectiv de starea de alertă adecvată acțiunilor desfășurate în timpul zilei). Din păcate, viața modernă, cu multe ore petrecute la interior, fără expunere suficientă la lumina naturală poate duce la dereglări ale ciclului de stare de veghe și somn, care slăbesc sistemul imunitar.

Ritmul circadian se referă la ciclul de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice și comportamentale ale organismelor vii.

Cortisolul este un hormon corticosteroid, deseori denumit si hormonul “stress-ului”, fiind implicat in raspunsul organismului la stress. Nivelul de cortisol pe parcursul unei zi variaza, fiind cel mai ridicat dimineața și cel mai scăzut la miezul noptii, după 3.5-4 ore de la culcare. Tulburări ale acestui ciclu au fost observate în relație cu depresia clinică, stress-ul fiziologic si psihologic. Informatiile despre ciclul zi-noapte(lumina-intuneric) sunt primite de organism prin intermediul ochiului.

imunitar și pot declanșa alte afecțiuni din domeniul bolilor mentale, cardiovasculare, gastrointestinale și metabolice.

Rezultatele studiilor biomedicale referitoare la influența luminii asupra stării generale de sănătate a oamenilor constituie baza unor tratamente bazate pe expunerea la lumină, realizate cu ajutorul unui aparat cu lumină puternică („Light Box”), precum și prin folosirea de corpuri și sisteme de iluminat dinamice care să echilibreze și temporizeze variațiile de cortizol / melatonină din organism pe durata unei zile.

Ambele sisteme au fost folosite de NASA pentru a trata, cu succes, tulburările de somn ale astronauților de pe Stația Spațială Internațională si din alte misiuni

Corpurile de iluminat cu lumina biodinamică sunt ultima generație de corpuri de iluminat, dedicate în special spațiilor care nu beneficiază de lumină naturală suficientă. Acestea folosesc ca sursă mai multe tipuri de tuburi fluorescente sau surse LED care pot fi controlate și programate cu ușurință. Prin combinația culorii tuburilor sau LED-urilor se pot simula pe parcursul unei zile variațiile cromatice ale luminii naturale (temperatura de culoare), iar prin dimerizare variațiile de intensitate ale acesteia (cer senin, cer acoperit). Introducerea unui sistem de iluminat interior dinamic, cu schimbări de culoare și intensitate similare schimbărilor luminii naturale va influența pozitiv funcționarea echilibrată a organismului și respectiv productivitatea individului.

Efectele pozitive ale acestui tip de iluminat au fost evidențiate în analiza influenței lor asupra persoanelor care lucrează în spații fără lumina naturală. S-a dovedit că lumina intensă și rece generează o creștere a serotoninei din organism mărind starea de alertă și productivitatea individului. Lumina caldă, în schimb, relaxează, lucru care o face potrivită spațiilor sau perioadelor de odihnă / pauză.

Folosirea unor astfel de sisteme este bună în orice tip de spațiu, în special de-a lungul iernilor cu dupamieze întunecate și nopți lungi, deoarece aduc beneficii de sănătate sensibile, tratând sau prevenind depresiile de sezon, cu impact pozitiv pe toate planurile.

S-a descoperit că lumina roșie crește frecvența cardiacă, în timp ce lumina albastră s-a dovedit că o scade. Deasemeni, s-a testat performanța lucrătorilor din birouri cu iluminare monocromatică roșie versus albastra. Astfel,s-a dovedit ca subiecții dezvolta mai multă anxietate în iluminatul roșu, în timp ce iluminatul albastru poate avea un efect linistitor.

În 2009, după studii comportamentale, s-au instalat lumini albastre pe peroanele de cale ferată Yamanote din Tokyo pentru a reduce incidența sinuciderii.

Cu toate acestea, luminile albastre nu au fost la fel de eficiente ca un element de descurajare în alte locuri, ceea ce accentuează teoria variațiilor culturale referitoare la percepria culorii.

Terapia cu lumina a fost implementată ca tratament pentru tulburarea afectivă sezonieră (SAD), sau depresia sezonieră, încă din anii ’80. Această aceeași terapie cu lumină strălucitoare a fost eficientă și în tratamentul depresiei ne-sezoniere și a durerilor cronice nespecifice de spate.

În aceleași studii s-a observat ca expunerea la lumina albastră poate afecta ritmul circadian. Fotoreceptorii care nu formează imagini în ochii noștri sunt sensibili în mod special la lungimile de undă albastre. Această expunere la iluminarea artificială, albastră, seara, este demontrat legată de modificările somnului și de suprimarea melatoninei.

În același palier de studii, conexiunea dintre iluminarea albastră și hipotalamus este în prezent explorată pentru a ajuta la tratarea leziunilor cerebrale ușoare traumatice ale creierului (TBI).

S-a demonstrat că o lumină verde la o intensitate scăzută scade intensitatea simptomelor migrenei cu aproximativ 15%. În general, pentru persoanele care suferă de migrenă, lumina adesea agravează simptomele de disconfort.

Există acum dovezi că lumina verde poate fi de asemenea eficientă pentru gestionarea durerii cronice.

Iluminatul verde, colorarea în verde a perețiilor și folosirea de îmbrăcăminte verde sunt adesea folosite în spitale și chirurgie. Acest lucru este legat atât de efectul calmant al acestei culori, cât și de capacitatea sporită de a vedea contrastul în timpul operației.

In ultimii ani, studiile au descoperit ca celulele sensibile la lumină, cunoscute sub numele de conuri din retina, in spatele ochiului, transmit semnale electrochimice în primul rând într-o zonă a creierului cunoscută drept cortex vizual, unde se formează imaginile pe care le vedem. Cu toate acestea, acum știm că unele celule ale ganglionului retinian răspund la lumină trimițând semnale în principal către o regiune a creierului central numită hipotalamus care nu are niciun rol în formarea imaginilor vizuale. Hipotalamusul este o parte cheie a creierului responsabilă pentru secreția unui număr de hormoni care controlează multe aspecte ale autoreglării organismului, inclusiv temperatura, somnul, foamea și ritmurile circadiene.

Ca și urechea, care ne oferă și sentimentul de echilibru, știm acum că ochiul îndeplinește două funcții: aceea de vedere si aceea de stimularea hormonala prin interacțiune cu fascicul luminos. Acest mecanism de stimulare hormonală funcționează si la persoanele oarbe sau cu deficiente de vedere.

În perioade de stress, folosirea corectă a puterii culorii poate fi un instrument blând dar eficient, salutogen.