O excepție de la tematica obișnuită a acestui blog
Public acest text ca pe o intervenție punctuală, prilejuită de apariția recentă a unei cărți și de capitolul consacrat mamei mele, coregrafa ADINA CEZAR®(1941-2024). Nu intenționez să transform acest subiect într-o direcție a blogului, ci să fac o precizare pe care o consider necesară, atât dintr-o perspectivă personală, cât și în interesul unei informări corecte a cititorilor.
1. Despre: Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport . Editura Corint, data apariției septembrie 2026, format 13 x 20 cm, nr. pagini 544, ISBN: 9786303614328, autor Iulia Popovici. Parteneri media: Observator Cultural, RFI.

2. Context legal al epocii: Potrivit legislației în vigoare la acea vreme, relațiile cu cetățenii străini erau supuse unui regim strict de control, care presupunea reguli de aprobare, informare și raportare. Cadrul normativ relevant era constituit din Legea nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România, modificată prin Decretul nr. 304/1972, din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 18/1972, precum și din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 19/1972. Acest cadru normativ a fost ulterior completat și înăsprit prin Decretul nr. 408/1985, privind unele măsuri referitoare la modul de stabilire a relațiilor cu străinii.
Mama mea, ADINA CEZAR®, și-a îndeplinit această obligație, la solicitarea personalului desemnat, în contextul responsabilităților instituționale care însoțeau exercitarea la înalt nivel a unei profesii (ce presupunea și contacte cu cetățeni străini).
3. Secretul lui Polichinelle: Cetățenii străini, în special membrii corpului diplomatic acreditați în România, cunoșteau foarte bine legislația țării și, implicit, obligațiile care reveneau cetățenilor români în privința contactelor cu străinii.
4. Punct de vedere: Am citit cu un anume interes subiectiv (mărturisesc) exclusiv capitolul care îi este dedicat. Regret însă că, în dosarul real al mamei — fiind la rândul meu urmărită împreună cu ea, inclusiv prin interceptarea convorbirilor telefonice și transcrierea acestora — nu am regăsit elementele care să justifice imaginea pe care capitolul încearcă, este drept, fără succes, să i-o construiască.
Despre propria noastră urmărire, despre care există documente în același dosar, cartea nu vorbește.
La finalul capitolului dedicat mamei mele, se dezvoltă o explicație amplă privind o presupusă răscolire, renumerotare și amestecare a dosarului, prin care se încearcă justificarea absenței unor informații. Îmi pare sincer rău că realitatea documentară nu oferă senzaționalul căutat.
Cam atât despre această carte și despre odioasa perioadă comunistă. În rest, numai de bine.
5. Concluzie: Pe când o carte serioasă despre membrii fostului Partid Comunist, făuritorii legislației vremii?
Yvonne Toader – 6 octombrie 2026
Notă juridică: Adina Cezar nu a făcut obiectul niciunei decizii emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nici al vreunei hotărâri judecătorești prin care să se fi constatat că a avut calitatea de colaborator al fostei Securități. În absența unor acte oficiale emise de autoritățile competente, cu respectarea procedurilor prevăzute de lege, orice afirmație contrară reprezintă o simplă apreciere, lipsită de valoare juridică. (Click pentru verificare decizii CNSAS).
Stabilirea calității de „colaborator al Securității” nu se face prin articole de presă ci printr-o procedură judiciară reglementată.
Adina Cezar nu a fost membră a Partidului Comunist Român (PCR).