Designul „instagramabil” a devenit o tendință în arhitectura de interior, captând atenția prin spații fotogenice și estetici spectaculoase. Această abordare se concentrează pe crearea de interioare care impresionează în mediul online, punând accent pe culori vibrante, detalii decorative excentrice și compoziții vizuale adaptate pentru rețelele sociale.
Cu toate acestea, popularitatea tendinței ridică întrebări esențiale despre echilibrul dintre formă și funcționalitate, precum și despre sustenabilitatea unui design axat mai mult pe imagine decât pe utilitate.
Pe măsură ce interioarele devin tot mai uniformizate în goana după aprecieri digitale, dezbaterea despre impactul pe termen lung al acestui fenomen devine din ce în ce mai relevantă.
1. Supra-estetizarea: Designul „Instagramabil” tinde să favorizeze decorul de suprafață și culorile vibrante, uneori în detrimentul confortului sau utilității spațiului. De exemplu, camerele aranjate exclusiv pentru a arăta bine în fotografii pot deveni impractice sau incomode pentru utilizarea zilnică.
2. Uniformizarea și Lipsa de Personalitate: Acest stil promovează o uniformizare a designului de interior, unde majoritatea spațiilor tind să arate la fel, conform unor șabloane vizuale populare pe rețelele sociale. Acest lucru duce la o pierdere a autenticității și a personalității în design.
3. Estetică Temporară: O altă problemă este tendința de a alege materiale și obiecte de decor mai puțin durabile, dar foarte estetice, doar pentru a obține un efect vizual specific. Astfel de alegeri pot duce la investiții ineficiente și la risipa resurselor, având în vedere că multe dintre aceste elemente devin rapid demodate.
4. Consumul Ostentativ: Designul „Instagramabil” este legat de fenomenul consumului ostentativ, în care oamenii simt presiunea de a menține un anumit standard vizual în locuințele lor pentru a corespunde așteptărilor sociale de pe platformele online. Acest lucru poate duce la cheltuieli inutile și la o deconectare de la valorile reale ale designului de interior, cum ar fi confortul, funcționalitatea și sustenabilitatea.
Pe măsură ce designul „instagramabil” continuă să domine tendințele actuale, este important să ne întrebăm dacă sacrificăm esența unui spațiu bine gândit în favoarea aparențelor. Deși atracția pentru interioare spectaculoase este de înțeles într-o eră vizuală, adevărata valoare a designului de interior constă în crearea unui echilibru între estetică, funcționalitate și durabilitate.
În final, un spațiu trebuie să fie mai mult decât fotogenic – trebuie să fie un loc care îmbogățește viața celor care îl locuiesc, oferind confort, identitate și autenticitate dincolo de orice filtru digital.
Bienala Națională de Arhitectură – România 2023 (BNA) este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat constant, din doi în doi ani, din anul 1994, de Uniunea Arhitectilor din România.
Denumirea de „Bienala Națională de Arhitectură” este marcă înregistrată de UAR și reflectă amploarea națională a manifestării și reprezentarea teritorială la nivelul întregii țări.
Tema ediției din acest an a Bienalei este: „Arhitectura se face ÎMPREUNĂ!”
Secțiunile premiate in cadrul Galei din data de 3 octombrie 2023 ora 18:00,la Teatrul ODEON, Calea Victoriei 40-42, București: Locuințe individuale, Locuințe colective, Arhitectura de interior.
Datorită complexității crescande din sfera proiectarii construcțiilor contemporane, este din ce în ce mai rar ca un arhitect să fie expert în toate ramurile implicate în proiectarea unei clădiri moderne.
Este esential ca numeroșii specialiști care alcătuiesc o echipă în ziua de azi, să poată comunica între ei și să aibă suficiente cunoștințe pentru a-și îndeplini obiectivele comune. În timp ce arhitectul are în grija problematica generala a clădirilor, arhitectul de interior este preocupat de temele specifice estetice, funcționale și psihologice și de caracterul individual si intim al spațiilor.
Photo credit Arh. Yvonne Toader
PRINCIPII ESTETICE
Există cateva principii estetice, binecunoscute si fundamentale ale designului interior, si anume: echilibrul, ritmul, armonia, proporția, scara, contrastul, accentul și detaliul.
1. Echilibrul se referă la un aspect vizual, și este vorba de distribuirea cât mai uniformă a mobilierului și a obiectelor decorative, astfel încât lucrurile să aibă greutate vizuală echilibrata la citirea vizuală a spatiului.
Există trei tipuri principale de echilibru: simetric/formal, asimetric/informal și radial. Mai există si principiul spatiului negativ/golului, la fel de important ca si cele enumerate anterior.
2. Ritmul: dacă ar fi să analizăm o piesă muzicală, am descrie modelul ei ritmic. Același concept se aplică și in arhitectura de interior. In amenajarile interioare există repetiție, progresie, tranziție si contrast. Prin aplicarea acestor mecanisme vizuale, putem îndrepta atenția cuiva catre un element sau o putem devia spre alte elemente.
3. Unitate și armonie: unitatea este o caracteristică semnificativă a arhitecturii de interior. Fiecare obiect de mobilier, stil și decor trebuie să funcționeze împreună cu întregul pentru a crea un întreg armonios.
Principiul armoniei este coordonarea obiectelor și culorilor într-un spațiu pentru a transmite un sentiment de design integrat. Există armonie atunci când toate lucrurile dintr-o cameră colaborează în jurul unei teme sau stil. Cheia pentru crearea armoniei este găsirea echilibrului corect al tuturor elementelor.
4. Proporție și scară: Aplicarea conceptelor de proporție și de scară reprezinta abordarea ideală pentru a genera un sentiment de coerentă.
Proporția este relația dintre două elemente, iar scara este modul în care dimensiunea unui obiect se raportează la altul. Scara se referă la relația dintre dimensiunea obiectelor și dimensiunea unui spațiu.
Anticii greci au descoperit secretul proporțiilor – Proportia de Aur. Această proporție se găsește în natură și este folosită frecvent de către artiști și de către arhitecți.
5. Contrastul: Există multe moduri de a crea contrast într-o amenajare. Una dintre cele mai simple este folosirea culorii. Asocierea culorilor deschise și întunecate sau calde și reci poate crea un efect de contrast. De asemenea, se poate utiliza contrastul în ceea ce privește textura, proportia și scara.
Bine stăpanit, contrastul, generează spatii dinamice și interesante.
6. Accentul: În designul interior, accentul înseamna utilizarea unui element de interes, cum ar fi culoarea, forma, volumul, textura sau forma, care pot atrage atenția. Accentul este un punct focal.
7. Detaliul: Atentia la detalii este cel din urmă din enumerarea prezentă, dar nu este ultimul dintre principiile de bază ale esteticii de interior. Detaliile oferă valoare si personalitate spatiilor.
Photo credit Arh. Yvonne Toader
EXCELENTA ESTETICA
Excelenta estetică în amenajarile interioare se obtine prin echilibru: dar un altul decat cel mentionat la punctul 1.
Excelenta estetică, în amenajarile interioare, se obtine prin găsirea echilibrului ideal între respectarea si încalcărea regulilor prezentate mai sus.
Este culmea, nu-i asa?
Da! Cei mai buni arhitecti încalcă controlat si constant reguli atunci când vine vorba de respectarea principiilor estico-academice.
ATRIBUTE ESENTIALE
Atributele esentiale ale unei amenajari bune, cele care nu se pot negocia, insă, abia acum urmează:
Sănătatea fizică
Pentru a asigura sănătatea fizică a ocupanților unui spațiu, arhitectii urmăresc în principal calitatea aerului, confortul termic,confortul spatial si de circulatie, ergonomic, vizual și acustic, precum și materialele care împiedică dezvoltarea bacteriilor, virusurilor si particulelor dăunătoare. Termenul „confort” este definit în mod obișnuit ca o „stare de spirit care exprimă satisfacția” față de mediul înconjurător, fie că acesta este termică, spatială,de circulatie, ergonomică, vizuală, acustică, etc.
Dar ceea ce este considerat confortabil din punct de vedere fizic sau sănătos pentru un student, de exemplu, nu este neapărat confortabil pentru o persoana de vârstă mijlocie. Pentru copii, arhitectii construiesc interioare cu materiale netoxice, antiderapante, cu margini curbate, reducand toate gabaritele pentru a se potrivi cu dimensiunea si ergonomia copiilor. În cazul persoanelor în vârstă, spațiile interioare au scări puține sau deloc, au o circulație ușoară cu mai multe spații deschise, precum și elemente încorporate pentru sustinere pe parcursul deplasării.
2. Starea emoțională de bine
Bunăstarea emoțională, de multe ori, merge mână în mână cu cea fizică. Aceasta descrie interioare care provoaca sentimente de pozitivitate, seninătate, spatii bine studiate din punct de vedere psihologic. Bunăstarea emoțională este adesea rezultatul unei abundențe de lumină naturală a soarelui, al integrării naturii, al unei temperaturii interioare moderate, al unei abile selecții coloristice si de materiale, al unei dualități bine stapanite dintre spații intime și spații comune.
3. Uniunea cu natura si controlul asupra ei
Mai presus de toate, secretul constă în oferirea ocupanților sentimentul de control personal asupra spatiului dedicat. Aceasta stare de control este un integrator de elemente precum: lumină, temperatură, sunet, organizare spațială, ergonomie sau materiale naturale.
De asemeni, orientarea camerelor folosite mai ales dimineața, cum ar fi dormitoarele și bucătăria, spre est stimulează ritmul circadian, în timp ce camerele cheie ale familiei ar trebui să aibă acces la lumina directă a soarelui timp de cel puțin 2 ore pe zi. Instalarea ferestrelor de înălțimi mari asigură o distribuție mai bună a luminii naturale în cameră și un acces vizual sporit al peisajului din jur.
4. Respectarea mediului
Ținând cont de urgența crizei climatice actuale, a fost introdus un set de strategii pentru a ajuta la combaterea schimbărilor climatice prin arhitectură. Alături de măsura critică de minimizare a amprentei de carbon care rezultă din procesele de construcție și fabricație, arhitectii integrează natura și ii permit acesteia să preia în mod organic spațiile interioare prin elemente biofile, precum și prin utilizarea materialelor locale, naturale.
PRINCIPIILE FRANK LLOYD WRIGHT
Photo credit: Yousuf Karsh
Nu in ultimul rand avem, prezente în minte, principiile de proiectare ale arhitectului Frank Lloyd Wright.
Acestea sunt:
Simplitatea – compartimentarea trebuie să fie minimală, orice element inutil trebuie să dispară. Încăperile sunt divizate prin elemente ce sugerează diferența de funcționalitate (finisaje orizontale ale pardoselii sau ale tavanului, orientării diferite ale camerelor, urechi de zidărie laterale, etc).
Adaptabilitatea stilistică – pe primul plan trebuie să fie nevoile beneficiarului și abia în planul doi un anumit stil arhitectural.
Arhitectură organică – arhitectura ar trebui să fie în simbioză cu natura punându-se în același timp reciproc în valoare. Se recomandă folosirea de culori naturale (specifice zonei) și de materiale locale.
Sinceritatea materialelor componente – materialele trebuie să fie utilizate conform naturii și potențialului lor și nu ca o butaforie.
Arhitecți din întreaga lume au conectat, de-a lungul vremii, sub diverse forme, arhitectura de muzică. Muzica și Arhitectura s-au influențat reciproc inspirate fiind, parcă, de aceeași muza.
Descoperim astfel arhitecți preocupați de relația cu sunetul și care creează structuri arhitecturale producătoare de sunet, propunându-și noi direcții de modelare a formelor subtile care compun lumea în care trăim.
Astfel, o fațadă realizată în mai multe planuri și/sau straturi paralele sau sub diverse înclinații, poate produce o rezonanță anume în zilele ploioase, jeturi luminoase tip clape de pian care sună la atingere creând spatii vibraționale, forme complicate care la trecerea vântului emit sunete dintre cele mai neașteptate. Toate fac parte dintr-un curent al arhitecturii generatoare de sunet, arhitectura care cântă.
Într-o alta abordare, alți arhitecți, preocupați de “geometria” sunetului transpusă în volume, (precum arhitecții Amelia Tavella și Rudy Ricciotti) au propus o clădire care compozțional reprezintă transpunerea unei partituri.
Totodată, interiorul clădirilor este, în mod, tradițional gazda muzicii.
Muzica din spațiile interioare poate fi redată ambiental prin interpretare directă, prin stații și boxe, sau prin muzica ascultată individual la căști.
Toate artele, observa Walter Pater în 1877, „aspiră constant la condiția muzicii.” Fascinația derivă din faptul că, în muzică, forma și conținutul sunt un lucru integrat, comun: mesajul fiind identic cu forma, iar forma identică cu mesajul. Acesta pare sa fie țelul suprem al tuturor artelor.
Nu pot creiona aceasta postare fără sa-l menționez pe fabulosul Iannis Xenakis, cel care a înființat „Centrul de studii de matematică și automatică muzicală” CÉMAMU (Centre d’études de mathématique et automatique musicales), cu scopul aplicării cunoștințelor tehnice și științifice în muzică.
Compozitorul Iannis Xenakis, grec născut la Brăila, matematician și arhitect, celebru datorită talentelor sale de compozitor, a lucrat în atelierul de arhitectură al lui Le Corbusier, studiind în paralel muzica și încercând să le îmbine pe cele două.
Xenakis a devenit recunoscut pe plan internațional drept un compozitor de excepție, unul dintre cei care avea sa introducă în Europa muzica electronică sintetizată și formulele matematice pentru a crea linii melodice.
În Grecia, el a fost condamnat (în lipsă) la moarte pentru terorism politic de către administrația de dreapta. Pedeapsa a fost comutată cu zece ani de închisoare în 1951 pentru ca pedeapsa sa fie ridicată după 23 de ani de la pronuntare, după căderea juntei militare grecești din 1974. Acest eveniment traumatizant a reprezentat un declansator al creativitatii in slujba careia si-a dedicat viata.
„Ani de zile am fost chinuit de vinovăția că am părăsit țara pentru care luptasem. Mi-am lăsat prietenii – unii erau în închisoare, alții erau morți, unii au reușit să scape. Am simțit că sunt dator la ei și că trebuie să rambursez acea datorie. Și am simțit că am o misiune. A trebuit să fac ceva important pentru a-mi recâștiga dreptul de a trăi. Nu era doar o chestiune de muzică – era ceva mult mai semnificativ.”
Philips Pavilion proiectat de Le Corbusier si Xenakis pentru Expo ’58Bruxelles, este primul mediu electronic-spațial care combină arhitectura, filmul, lumina și muzica într-o experiență artistică complexă. Pavilionul a fost o adevărată sinteză intre arte și matematică.
Structura clădirii a jucat rolul de casetă sonoră și instrument virtual în sine. Evenimentul multimedia care a avut loc în interior este cunoscut sub numele de „Le poeme electronique”.
După ce a părăsit biroul lui Le Corbusier, Xenakis a dezvoltat un program pe calculator capabil să transforme / să traducă proiectele de arhitectură în sunete sintetizate. O întreaga clădire putea fi luată astfel drept reper pentru o nouă melodie.
YVONNE TOADER 