Timp de aproape 20 de ani, open space-ul a fost considerat soluția ideală pentru birourile contemporane. A promis colaborare, transparență, flexibilitate și o cultură organizațională mai „umană”. A fost adoptat rapid, replicat pe scară largă și transformat în standard.
Imagine generată cu DALL·E (OpenAI), 2026
Astăzi, însă, tot mai multe companii își reevaluează spațiile de lucru. Iar întrebarea devine incomodă: open space-ul chiar funcționează?
Argumentele inițiale au fost convingătoare. Fără pereți înseamnă comunicare mai rapidă. Fără birouri închise înseamnă ierarhii mai plate. În plus, din perspectivă economică, open space-ul permite o densitate mai mare pe metru pătrat și costuri reduse de amenajare.
Avantajele open space-ului pot fi sintetizate astfel:
- facilitează interacțiunea spontană și schimbul rapid de informații;
- susține o percepție de transparență și accesibilitate între niveluri ierarhice;
- permite flexibilitate în reorganizarea echipelor;
- optimizează utilizarea suprafeței și reduce costurile inițiale de amenajare;
- poate stimula energia colectivă și sentimentul de apartenență.
Problema este că eficiența spațială nu este echivalentă cu eficiența umană.
În practică, spațiile complet deschise generează zgomot constant, lipsă de intimitate și un nivel ridicat de stimulare vizuală și auditivă. Pentru activitățile care presupun concentrare profundă, aceste condiții devin un factor de epuizare cognitivă. Paradoxal, într-un mediu creat pentru colaborare, angajații ajung să comunice mai mult digital, protejându-și atenția prin căști și mesaje scrise. Mai mult, open space-ul poate introduce o cultură a vizibilității permanente. Prezența fizică ajunge uneori să fie confundată cu productivitatea, iar lipsa controlului asupra mediului — lumină, temperatură, zgomot — poate genera un stres subtil, dar constant.
Dezavantajele devin evidente în utilizarea de zi cu zi:
- scăderea capacității de concentrare și creșterea oboselii mentale;
- nivel ridicat de zgomot și distrageri frecvente;
- diminuarea intimității și a sentimentului de control asupra mediului;
- presiune socială legată de vizibilitate și performanță;
- tendința de a înlocui comunicarea directă cu cea digitală, pentru a evita întreruperile.
În contextul muncii hibride, competiția pentru relevanța biroului este reală. Dacă angajații pot lucra de acasă într-un mediu controlat și liniștit, biroul trebuie să ofere un avantaj clar: confort acustic, zone dedicate concentrării, spații de colaborare bine definite și flexibilitate reală.
Direcția actuală în designul spațiilor de lucru nu mai este open space versus birouri închise, ci diversitate funcțională. Modelele de tip activity-based working propun ecosisteme în care coexistă zone de focus, cabine pentru apeluri, spații informale și săli bine izolate acustic. Nu un singur tip de spațiu, ci mai multe opțiuni adaptate modului real de lucru. Open space-ul nu este, în sine, o greșeală. Devine problematic atunci când este aplicat uniform, indiferent de specificul activității sau de cultura organizațională.
Poate că viitorul birourilor nu este despre „mai deschis”, ci despre „mai potrivit”. Iar cea mai mare provocare pentru arhitectura corporate nu mai este eficiența pe metru pătrat, ci calitatea experienței umane din interior.
YVONNE TOADER 